Ce spun mâinile tale despre starea de sănătate. Legătura nebănuită dintre aspectul unghiilor și anumite boli

de: Gabriel Peneș
29 08. 2023

Mâinile tale pot dezvălui o mulțime de lucruri despre starea de sănătate. Acest lucru este cunoscut încă de pe vremea lui Hipocrate, părintele medicinii moderne. De aceea, este util să cunoști anumite semne pe care palmele tale, dar și aspectul unghiilor le pot da pentru a-și semnala prezența unor boli, unele chiar grave.

Ce spun mâinile tale despre starea de sănătate

Hipocrate, marele medic din Grecia Antică, a descris, pentru prima oară, legăturile dintre aspectul mâinilor și prezența unor boli. Astfel, el a relatat despre așa-numitul „clubbing” – fără legătură cu petrecerile de azi din cluburi – ce se referă la felul în care arată unghiile și zona din lor și emfizemul pulmonar. Iar asta, încă din secolul al V-lea î.Hr.

„Clubbingul” desemnează, mai precis, un aspect de „lingură răsturnată”, bombat, al unghiilor de la mâini și este – și în ziua de azi – recunoscut ca un semn al unei afecțiuni, chiar dacă, la ora actuală, el este pus în legătură cu mai multe afecțiuni – nu doar cu emfizemul – precum fibroza chistică, ciroza și alte tulburări ale ficatului și glandei tiroide.

„O altă schimbare îngrijorătoare a look-ului unghiilor este cea botezată „unghiile lui Lindsay”. În acest caz, una sau mai multe unghii sunt pe jumătate albe, cealaltă jumătate prezentând o colorație maro-roșcată.

Aproape 50% dintre persoanele care suferă de boli cronice de rinichi prezintă un asemenea aspect al unghiilor.

Dar acesta poate fi și un semn de ciroză sau al bolii Behcet, o maladie rară ce cauzează inflamarea vaselor de sânge”, a explicat profesorul Adam Taylor, director la Clinical Anatomy Learning Centre, Universitatea din Lancaster, într-un articol publicat în The Conversation.

Aspectul unghiilor poate spune multe despre starea de sănătate a unei persoane

Legătura nebănuită dintre aspectul unghiilor și anumite boli

Există, de asemenea, aspectul „unghiilor lui Terry”, unde una sau mai multe unghii au o aparență de sticlă șlefuită. Aceasta este asociată, de asemenea, cu ciroza ficatului, dar și cu diabetul de tip 2, insuficiența renală și HIV.

O altă situație o reprezintă sindromul „unghiilor lui Muehrcke”, când acestea arată de parcă ar fi fost pictate pentru o ieșite cu prietenii într-un bar de noapte. Unghiile prezintă una sau mai multe linii orizontale de-a lungul lor.

Acest model indică o scădere semnificativă a prezenței în sânge a celei mai abundente proteine, albumina. De asemenea, acest aspect particular semnalizează și o posibilă boală a rinichilor.

Unghiile nu sunt singurele zone ale mâinii ce pot da indicii despre starea de sănătate. Același lucru este valabil și pentru aspectul palmelor.

Dacă simți că devin mai mereu umede, deși nu există situații tensionate ori condiții meteo care să justifice acest lucru, poate fi un semnal de alarmă pentru funcționarea defectuoasă a semnalelor nervoase către glandele sudoripare, cele care produc transpirația”, a mai explicat Taylor.

În general, problema nu este una periculoasă, dar dacă transpirația inexplicabilă se extinde și la nivelul feței, gâtului și subsuorilor, atunci poate semnala o problemă tiroidiană.

O problemă mult mai gravă este atunci când pe palme și degete apar mici zone de decolorări roșii sau purpurii. Acest lucru poate fi un semn al endocarditei bacteriană – o inflamație a membranei inimii – ce are o mortalitate ridicată.

De asemenea, dacă simți furnicături și înțepături în palme atunci când le scuturi, asta poate fi un semn că suferi de sindromul de tunelul carpian. Acesta apare atunci când teaca tendonului se inflamează (se umflă), ocupă spaţiu în tunelul carpian şi, în timp, pune presiune pe nervul median.

Această presiune anormală asupra nervului poate duce la durere, amorțeală, furnicături şi senzație de slăbiciune la nivelul mâinii. Persoanele supraponderale și femeile gravide sunt cele mai predispuse la acest sindrom.

Aceleași simptome, de furnicături și înțepături în palme, pot fi și semnul unui diabet, dar acestea trebuie, totuși să se manifeste constant și pe o perioadă mai lungă de timp pentru a fi interpretate în această „cheie.

Și lungimea unghiilor poate spune multe despre starea de sănătate și riscul dezvoltării unor boli de-a lungul vieții. Lungimea indexului față de cea a inelarului variază între bărbați și femei.

La femei, ele sunt aproape egale în lungime, dar la bărbați inelarul este, de regulă, mai lung decât indexul. Se crede că această diferență provine de la expunerea la hormoni a fetusului în pântecul mamei.

Un deget inelar mai lung decât indexul este asociat cu performanțe mai bune într-o serie de sporturi, atât la bărbați, cât și la femei, dar, de asemenea, și cu riscul dezvolătării osteoartritei la nivelul șoldurilor și al genunchilor, în cazul femeilor.

Deși n-ai cum să schimbi lungimea degetelor tale, poți lua măsuri din timp care să te ajute să împiedici ori să întârzii apariția osteoartritei, menținându-ți o greutate optimă, rămânând activă și controlând periodic nivelul glicemiei. De fapt, dacă te vei ține de aceste sfaturi simple, vei putea evita apariția majorității bolilor.